fbpx
 

ACS RaidersJurnal AntrenamenteProvocari organizatorice (16 – 22 Septembrie)

22/09/2019
raport-fotbal

Grupa 2012 – 2014 a primit membrii noi si am continuat antrenamentele de initiere in fotbal. Deoarece numarul jucatorilor este in crestere, incepand de saptamana viitoare vom aloca mereu cate 2 antrenori la aceasta grupa de varsta, pentru a eficientiza procesul de antrenament. De asemenea, am dori sa grupam copiii nascuti in 2012 cu cei nascuti in 2011 si sa cream astfel o grupa separata (2011 – 2012), insa decizia o vom lua in functie de orele de antrenament disponibile la balon, pentru perioada de iarna. Din primavara vom face cu siguranta aceasta modificare, ramane doar de vazut daca o facem de acum sau nu. Consideram ca este mai bine sa organizam astfel copiii pe grupe de varsta deoarece copiii nascuti in 2012 pot efectua exercitiile impreuna cu cei din 2011, insa cei mai mici nu pot tine pasul. In plus, cei mai mici au nevoie de mai multe exercitii menite sa le mentina atentia (firesc, se plictisesc mai repede de un exercitiu).

Ne bucura foarte mult dorinta de a juca fotbal a tuturor copiilor din aceasta grupa de varsta 🙂 Exercitiile s-au axat pe stimularea atentiei distributive, dezvoltarea spiritului de echipa si efectuarea de cat mai multe atingeri de balon (lucru esential pentru cei mici). Toti copiii fac progrese (sunt mai disciplinati, mai atenti, controleaza mai bine mingea) insa evident ca mai este un drum lung pana departe 🙂

Grupa 2009 – 2010 incepe sa se contureze ca o echipa frumoasa, cu jucatori talentati pe fiecare post. In cadrul exercitiilor am incurajat copiii sa gaseasca singuri solutii la situatiile de joc ivite, efectuand exercitii axate pe diverse faze de joc (atac pozitional cu pasa in lateral si centrare, atac si aparare supra si sub-numerice, combinatii de pase in conditii de adversitate) si vom continua genul acesta de exercitii in saptamanile viitoare. De asemenea vom introduce exercitii menite sa intareasca spiritul de echipa si colegialitatea, iar in acelasi timp vom fi mai drastici in privinta jucatorilor care nu isi respecta colegii de club.

O parte din copiii grupei 2009 – 2010 se afla mai degraba la stadiul de initiere in fotbal iar scopul nostru este sa ii aducem la nivelul celorlalti colegi mai vechi, insa pentru aceasta ei trebuie sa efectueze exercitii adecvate nivelului lor de pregatire. Stim ca toti copiii isi doresc sa lucreze in acelasi grup insa spre binele lor este necesar uneori sa impartim grupa in 2 astfel incat toti copiii sa beneficieze cat mai mult de pe urma antrenamentelor.

Incepand din aceasta saptamana avem un nou antrenor de portari si speram sa avem o colaborare cat mai lunga si de succes 🙂 In plus, am permanentizat colaborarile cu antrenorii secunzi nou veniti, astfel incat de acum incolo vom avea mereu minim 2-3 antrenori la fiecare antrenament.

De asemenea dorim sa jucam un meci amical cu o alta echipa, spre sfarsitul saptamanii (pentru grupa 2009 – 2010). Va vom anunta atunci cand vom stii cu siguranta ora si echipa adversa.

Din punct de vedere organizatoric, in aceasta saptamana am incercat sa gasim o solutie convenabila pentru perioada de iarna. Din pacate la baza noastra sportiva nu este posibil sa montam un balon presostatic, din motive tehnice ce tin de spatiul din jurul terenurilor. Saptamana ce urmeaza dorim sa definitivam orarul de antrenament pentru lunile de iarna. Speram va vom gasi o solutie rezonabila pentru toata lumea!

In mod normal saptamana ce urmeaza vor sosi si echipamentele de antrenament, ceea ce cu siguranta va intari si mai mult ideea de unitate in ochii copiilor 🙂

VREI SA FII PARTE DIN CLUBUL NOSTRU?

DESPRE ACS RAIDERS

Localizat in Bucuresti, Sector 4, clubul nostru isi propune o abordare moderna si profesionista a antrenamentelor specifice initierii si perfectionarii in fotbalul pentru copii.

Pentru inscrieri ne puteti contacta oricand la numarul de telefon 0733947177.

TWITTER

@RaidersAcs - o săptămână

Imagini de la turneul amical "Fulgi de nea", Braila, 7-8 decembrie 2019. Echipe participante: Raiders, Luceafarul N…

@RaidersAcs - 2 săptămâni

Raiders - Arsenal, meci amical grupele 2012 ⚽️⚽️⚽️ Jucatori (de la stanga la dreapta): Luca P, Amza, Eric, Vlad, Da…

Continut © 2019 copyright ACS Raiders. Toate drepturile rezervate.