ACS RaidersFotbal JunioriAutoritate VS agresivitate in antrenarea copiilor

In principiu exista doua tipuri de antrenori de fotbal pentru copii: antrenori care folosesc diverse forme de pedepse atunci cand copiii nu executa corect un exercitiu si antrenori care se impun prin comunicare pozitiva. In cadrul ACS Raiders Bucuresti credem foarte mult in comunicarea deschisa cu copiii iar pedepsele (de exemplu, scoaterea unui copil din antrenament) sunt folosite doar in cazuri extreme si niciodata sub o forma agresiva. Insa din pacate sunt multi antrenori in fotbalul juvenil pentru care “a antrena” inseamna abuz verbal sau fizic.

In acelasi timp, atitudinea parintilor copiilor este cel putin la fel de importanta ca cea a antrenorilor. Nu de putine ori am fost abordati de catre parinti astfel: “Domnule profesor, va rog sa fiti mai dur cu baiatul meu, asa va intelege ce trebuie sa faca!“. Ce inseamna a fi dur? Pedepse, urlete, amenintari.

Ce sesizam gresit in abordarea aceasta?

In primul rand, in aceasta situatie parintele ii ofera indicatii antrenorului 🙂 🙂 🙂 Psihologul echipei nationale a Romaniei, Silviu Ionita, vorbeste despre motivele pentru care fotbalistii romani nu se acomodeaza in strainatate: “Fotbalistul român e crescut sub fusta mamei, iar tatăl îi spune antrenorului cum e mai bine să facă”. De la bun inceput, indiferent de sfatul pe care parintele il ofera, antrenorul ar trebui sa nu incurajeze astfel de comportamente. Desigur, exista si situatii in care informatia venita dinspre parinte este utila (de exemplu, daca parintele stie ca baiatul sau nu a dormit bine si este foarte obosit, antrenorul ar trebui sa fie informat). Dar informarea este una, indicatiile sunt altceva.

In al doilea rand, o astfel de abordare presupune automat un transfer de responsabilitate de la copil la antrenor: parintele practic ii spune antrenorului ca este vinovat pentru ca baiatul sau nu are randamentul dorit 🙂 De ce? Pentru ca nu este suficient de dur cu el! Copilul ar executa corect ceea ce ii cere antrenorul, daca antrenorul ar fi mai dur. Este sindromul parintelui care gaseste mereu vinovati externi pentru nereusitele copilului sau, iar o astfel de abordare nu trebuie incurajata, ea nu este benefica nici pentru copil dar nici pentru antrenor.

Nu in ultimul rand, ce presupune acest sfat, “fiti mai dur cu baiatul meu!”? Presupune ca antrenorul sa isi asume un rol de bau-bau iar copilul va fi educat sa reactioneze “pozitiv” la agresivitate si abuz verbal. Nu stim de ce un parinte si-ar dori asa ceva pentru propriul copil, insa nu stim nici de ce un antrenor si-ar dori sa isi construiasca o echipa pe acest mecanism. Care sunt beneficiile? Este adevarat, este mai simplu pentru un antrenor sa ii invete pe copii sa aiba anumite comportamente tehnico-tactice de teama de a nu fi pedepsiti. Este infinit mai usor asa decat prin vorba buna si exercitiu, insa este atat de gresit! Abuzul / agresivitatea marcheaza copiii in mod negativ si le limiteaza acestora dezvoltarea psihologica, lasand urme ce – cu siguranta – vor fi vizibile intr-o eventuala cariera fotbalistica a copiilor (si nu numai).

Din pacate, cultura si educatia noastra includ biciul si abuzul asupra copiilor.

Daca un copil este crescut intr-un astfel de mediu abuzant, este firesc ca el va reactiona “pozitiv” atunci cand antrenorul foloseste uneltele cu care copilul a fost crescut si este de inteles ca parintele sa incurajeze o astfel de abordare. Insa antrenorul are o responsabilitate mai mare decat cea strict sportiva! Antrenorul trebuie sa treaca peste sfatul parintilor, atunci cand acest sfat dauneaza dezvoltarii copilului. Pe terenul de antrenament antrenorul este cel care este responsabil pentru dezvoltarea sanatoasa a copiilor, nu parintii.

Ce pot face antrenorii pusi in fata acestei cerinte?

Parintii trebuie sa fie constienti ca rolul lor este unul de sustinere si motivare al copilului si nu de supervizor al antrenorului. Antrenorul trebuie sa ii faca pe parinti sa fie constienti de acest fapt, fara a le submina calitatea de parinte. Antrenorul trebuie sa comunice cu parintii si sa ii faca pe acestia sa inteleaga ca duritatea, agresivitatea, abuzul verbal nu rezolva probleme! Ele nu fac decat sa creeze o problema si mai mare, una cu care copilul va trai inclusiv in viata de adult si care se va transforma intr-un mare impediment in dorinta sa de a deveni un fotbalist profesionist de succes.

Este delicat de gasit balanta potrivita astfel incat antrenorul sa nu scape echipa din mana, sa aibe autoritate in fata copiilor, sa ii conduca spre performanta insa sa nu apeleze la abuz verbal sau fizic. Dar poate si de aceea avem o problema cu dezvoltarea micilor fotbalisti in vederea obtinerii de jucatori de fotbal de mare calitate…



Antrenorii clubului nostru participa la Proiectul “Mediu Sigur pentru Copii in Sport“, organizat de catre fundatia Terre des hommes in colaborare cu Federatia Romana de Fotbal, cu Federatia Romana de Gimnastica si cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, avand ca scop formarea de formatori in siguranta si protectia copiilor in sport.

by ACS Raiders Bucuresti Club Fotbal Copii

Scoala de fotbal ACS Raiders Fotbal Club Bucuresti pune educatia copiilor mai presus de oricare alte aspecte. Indiferent daca copilul dvs decide sa urmeze o cariera in fotbal sau nu, educatia sportiva primita aici ii va fi intotdeauna de folos. Vino la fotbal pentru a beneficia de 3 antrenamente pe saptamana cu antrenori licentiati UEFA si echipament de antrenament gratuit! Inscrieri la telefon 0733947177.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

VREI SA FII PARTE DIN CLUBUL NOSTRU?

DESPRE ACS RAIDERS

Localizat in Bucuresti, Sector 4, Berceni, scoala noastra de fotbal isi propune o abordare moderna si profesionista a antrenamentelor specifice initierii si perfectionarii in fotbalul pentru copii.

Scoala de fotbal ACS Raiders Fotbal Club Bucuresti pune educatia copiilor mai presus de oricare alte aspecte. Indiferent daca copilul dvs decide sa urmeze o cariera in fotbal sau nu, educatia sportiva primita aici ii va fi intotdeauna de folos.

Pentru inscrieri ne puteti contacta oricand la numarul de telefon 0733947177.

ACS Raiders Club Fotbal

Șoseaua Olteniței 129, București (incinta bazei sportive Romprim)

Dă clic pentru a deschide o hartă mai mare

Continut © 2019 - 2020 copyright ACS Raiders. Toate drepturile rezervate.