ANTRENOR - PARINTE - JUCATOR
Scriu acest articol atat in calitate de antrenor cat si in calitate de parinte de copil care practica fotbalul. Destul de des aud antrenori cu verdicte de genul “parintii nu au ce cauta la antrenament” sau dimpotriva parinti ce sustin ca “antrenorul trebuie sa ii asculte pe parinti”.
Probabil ca ambele enunturi sunt mai mult gresite decat corecte. Din punctul meu de vedere, cred ca parintii au tot dreptul sa asiste la orice activitate desfasurata de catre copilul lor (totusi fotbalul este un sport, nu o institutie de invatamant scolar). In acelasi timp, cred ca antrenorul trebuie sa decida singur in privinta activitatii echipei si sa nu ia decizii ce urmaresc interesul unui parinte.
Mi s-a intamplat sa dau vina pe antrenor atunci cand copilul meu “fotbalist” nu performa pe masura asteptarilor. Insa asteptarile erau ale mele si de cele mai multe ori parintii au asteptari mult prea mari in privinta propriilor copii (doar le vrem tot binele din lume, nu?). Categoric, unii antrenori sunt mai buni, altii mai slabi iar asta influenteaza performantele copiilor. Insa tot ceea ce obtineam era sa pun presiune pe propriul copil. De ce? Pentru ca stia ca eu sunt nemultumit, drept urmare isi dorea sa ma multumeasca: nu se mai antrena pentru el ci pentru mine.
In cadrul ACS Raiders ne propunem ca atmosfera sa fie mereu una pozitiva, urmand regula “4 la 1”: unui copil nu i se poate reprosa ceva decat daca in schimb primeste 4 incurajari.
Copiii nu trebuie sa perceapa fotbalul ca pe o activitate stresanta sau impusa. Au destule impuneri venite de la scoala sau din mediul familial. Cu cat copilul se antreneaza mai destins din punct de vedere mental, cu atat va progresa mai mult. Prezenta parintilor la antrenament poate fi un stimul pentru copil, in masura in care parintii doar incurajeaza copilul si nu se implica dand indicatii sau certandu-si copilul. In acel moment influenta parintilor devine novica pentru copil deoarece el trebuie sa isi multumeasca atat parintii cat si antrenorul.
La randul sau, antrenorul nu trebuie sa permita parintilor sa puna presiune pe copii. De cele mai multe ori, daca antrenorul le explica raul pe care il fac, parintii inteleg situatia. Exista si exceptii care trebuie tratate de la caz la caz: parinti atotstiutori, parinti cu tulburari de comportament, parinti excesiv de exigenti… Indiferent de motivatie, antrenorul nu trebuie sa permita acestor parinti sa influenteze negativ un antrenament, altfel ei vor atrage si alti parinti in hora “galeriei nemultumite”. Sa nu uitam, vorbim despre copii de 6 – 14 ani, copii care vin la fotbal pentru ca le place sa se joace cu mingea, pentru ca isi doresc “sa fie ca Messi” etc. Ei nu sunt acolo pentru ca primesc un salariu, asemeni unui fotbalist profesionist adult.
Pe de alta parte, de cele mai multe ori atitudinea parintilor este dictata involuntar chiar de catre antrenor. Daca antrenorul tipa sau cearta des copiii, unii parinti vor face si ei acelasi lucru. Este firesc: “Daca antrenorul isi permite sa imi certe copilul, eu de ce sa nu pot?!”. De aceea consideram esential ca atitudinea antrenorului sa fie una incurajanta si cooperanta fata de copii si nu una in care antrenorul tine sa le arate copiilor cat de bun este el ca fotbalist si cat de slabi sunt ei. Din pacate, exista si astfel de antrenori. Din fericire, nu la clubul nostru 🙂
Ca parinte, gandeste-te de ce vine copilul tau la fotbal… Vine ca sa i se spuna ca este slab pregatit, neatent sau delasator? Sau vine pentru ca ii place sa joace fotbal? Haideti sa lasam copiii sa se bucure de fotbal!
